Nestiinta - 1 -

Pune-ti toti ingerii in garda,ia-ti flori nemuritoare langa tine.Va fi o lupta lunga ,greu de pierdut,imposibil de castigat.Nu te va ajuta nimeni atunci vei pasi singur in iarna vietii tale.Pe zapada drumului.doar daca sangerezi in lupta,urmasii iti vor vedea urmele.Nu lasa semne pentru toti,caci se vor gasi multi sa-ti calce urmele ,in loc sa-ti calce pe urme...

Invitatie

Studentii din anul 2,grupa B,clasa Prof. MAIA MORGENSTERN si asistent Amalia Ciolan, din cadrul universitatii Hyperion ,va invita miercuri 17 iunie si joi 18 iunie anul curent la spectacolele de sfarsit de an.Acestea vor avea loc de la orele 18:00 la Institutul de Cultura Maghiar din Str. Batistei nr. 39 ( strada din spatele Intercontinentalului).Intrarea este GRATUITA in limita stocului disponibil.

Piesele jucate in cele doua seri vor fi dupa cum urmeaza:

17 iunie - "Sta sa ploua" , "Stele in lumina diminetii " si "Biloxi Blues"

18 iunie - "Oferta de serviciu" si "Azilul de noapte " (fragmente).

Va astept cu drag,

Catalin Stelian.

P.S.-Multumiri domnilor Victor Vurtejanu si Sebastian Plamadeala - Echipa V.S.U. pentru

filmarea si fotografierea examenului din data de 15 iunie.Fotografia de mai sus este facuta de dl Vurtejanu.

http://www.trilulilu.ro/atelierul/ef0ff827e37195

Felul cum ploua

"Poate să vi se pară ciudat, puteţi să nu mă credeţi, dar atunci când vreau să cunosc cu adevărat un om, îl privesc cu atenţie şi încerc să-mi imaginez felul cum plouă în jurul lui. Există o intuiţie care nu mă înşeală niciodată şi care îmi sugerează mai exact decât cele mai exacte probe ceea ce vreau să ştiu. Sunt oameni în jurul cărora ploaia cade copilăroasă, cu clăbuci şi zarvă nestăpânită, făcând să crească ciupercile şi să scoată coarne boureşti melcii; sunt alţii în jurul cărora ploaia se desenează discret ca o fină haşură, ca un voal subţire care foşneşte mătăsos şi face streşinile să cânte abia auzit; pe unii îi învăluie ca o reţea invulnera-bilă, ca nişte implacabile riduri ale văzduhului, fără zgomot şi fără sfârşit; pe alţii îi împodobeşte cu serpentinele ei colorate, încurcându-i în liniile lungi, pline de haz; unora le atinge obrazul şi li-l face mai frumos, li se agaţă de gene şi străluceşte în picuri instabili; altora li se scurge prin păr şi pe gât murdărindu-i, făcându-i să tremure şi să-şi strângă în jurul gâtului bietul fular, înjosindu-i, urâţindu-i. N-aş putea să explic de ce, poate că totul se datoreşte marii sensibilităţi a ploii, capacităţii ei de a se adapta şi de a reacţiona prompt, dar nimic nu caracterizează mai bine un om decât felul în care ştie să facă ploaia să plouă, în câte nesfârşite game se mişcă sunetele ei, ce culori diferite şi neaşteptate poate să schimbe, în câte forme se lasă mo-delată şi ce sentimente contrare poate să oglindească aceeaşi picătură de ploaie! Câmp de studiu, fantastic instrument de cunoaştere, joc pasionant, călăuză, cheie a tainelor, părul de apă al cerului se împleteşte pentru mine mereu altfel, lăsându-mă să ghicesc în el - aşa cum anticii ghiceau în măruntaiele păsărilor."

ANA BLANDIANA - FELUL CUM PLOUA

Apus de gara

Aceleasi vagoane vechi

Aceleasi fire impaienjenite

Acelasi apus de zi cu zi.

toate astea...duc si aduc de la MARE.

"Papusa de carpa
Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca sunt o papusa de carpa,si mi-ar darui o farama de viata,probabil nu as spune tot ce gandesc,dar cu siguranta as gandi tot ce spun.As aprecia lucrurile nu prin ceea ce valoreaza,ci prin ceea ce semnifica.As dormi putin si as visa mult,deoarece cu fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.As merge cand altii se opresc,m-as trezi cand altii dorm.As asculta cand ceilalti vorbesc,si cum as mai savura o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar darui putina viata,mi-as pune haine simple,m-as intinde la soare pe burta,dezvelindu-mi nu numai corpul, ci si sufletul.Doamne, daca as avea o inima,mi-as scrie toata ura pe o bucata de gheata si as astepta sa iasa soarele.As picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,cu un vis al lui Van Gogh;si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care as oferi-o lunii.As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa simt intepatura dureroasa a spinilor si sarutul vindecator al petalelor.Doamne, daca as avea un crampei de viata nu as lasa sa treaca o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca el imi este cel mai drag si as trai indragostita de iubire.Le-as arata oamenilor cat de mult gresesc daca cred ca nu se mai indragostesc cand incep sa imbatraneasca,nestiind ca, de fapt, imbatranesc atunci cand nu se mai indragostesc.Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.Pe cei in varsta i-as invata ca moartea nu vine o data cu batranetea,ci o data cu uitarea.Am invatat atatea lucruri de la voi, oamenii.Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmea muntelui,nestiind ca adevarata fericire este sa urci panta.Am invatat ca, atunci cand un nou nascut strange in pumn pentru prima data degetul tatalui sau, il va tine strans pentru totdeauna.Am invatat ca un om are dreptul sa-l priveasca pe altul de sus numai atunci cand il ajuta sa se ridice.Am invatat atatea lucruri de la voi,dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc caci din nefericire, cand ma vor pune in valiza aceea, o sa mor. "- "Gabriel Garcia Marquez" -

De ce am postat acest poem? Pentru ca mi-a placut.Si pentru ca e frumos si ADEVARAT.

Fereastra mea

Casa in care am locuit cand eram copil era o casa normala,cu parter si si un etaj care era de fapt mansarda.Camera mea si a fratilor mei era acolo asa ca pe timpul verii era ca si cum ai incerca sa dormi in iad.Umiditatea din Massachusetts se strecura pe fereastra si se lipea de mine ca uleiul.Asa ca nu ma miscam.Eu si fratii mei stateam intinsi pe pat nemiscati ca niste papusi.Dar eu eram ceva mai norocos decat fratii mei pentru ca in dreptul patului meu era fereastra.Era ca un televizor ce arata lumea.Si prin fereastra asta puteam vedea afara .Erau niste pomi si un stalp de telefraf cu un bec asa ca puteam sa vad destul de bine tot ce se intampla afara.Locuiam langa o baza aeriana asa ca girofarul de acolo se invartea si lumina puternic si cand lumina ajungea prin zona cartierului se serpuia printre copaci si stalpi dand impresia unor siluete ciudate ,uneori de temut.
Stateam acolo in pat si sunetele noptii imi invadau camera...Masini care treceau,copii care inca se mai jucau,erau sunete grozave,sunete ale inocentei.Se auzea chiar latratul cainilor din alte cartiere sau cateodata ,tarziu in noapte auzeam scartaitul rotilor adolescentilor care conduceau beti indreptandu-se spre casa.
Iarna era frig in mansarda pentru ca aveam un singur radiator.Puteam sa vad zapada cum se aseza pentre tot cartierul.Parca o mantie de bunatate acoperea totul.Parca era un nou inceput.Era clar ,a doua zi nu mergeam la scoala.
Acum nu mai vad nimic pe fereastra.Pentru ca ce este afara nu mai vreau sa vad.Nimic nu mai merita vazut in lumea de afara.Nu mai aud nimic bun.Cateodata imi doresc sa vopsesc fereastra in negru.Totusi sunt atat de multe sunete cu care m-am obisnuit,sunt deja familiare ,incat fara ele noaptea nu pare completa.Nu se mai termina niciodata.Un om sangereaza...apoi inca unul...Mereu se incepe cu acelasi sunet familiar : impuscaturi si latrat de caini; sunet care la randul sau aduce alt sunet familiar: sirena salvarii, apoi si acesta aduce alte sunete cunoscute : sirena de politie si tot asa...
Nu mai pot sa dorm...ma ridic din pat si ma duc in sufragerie....Acum televizorul a devenit fereastra prin care vad lumea.


Traducere si adaptare dupa "Out the window" de Bobby Gaylor