Casa in care am locuit cand eram copil era o casa normala,cu parter si si un etaj care era de fapt mansarda.Camera mea si a fratilor mei era acolo asa ca pe timpul verii era ca si cum ai incerca sa dormi in iad.Umiditatea din Massachusetts se strecura pe fereastra si se lipea de mine ca uleiul.Asa ca nu ma miscam.Eu si fratii mei stateam intinsi pe pat nemiscati ca niste papusi.Dar eu eram ceva mai norocos decat fratii mei pentru ca in dreptul patului meu era fereastra.Era ca un televizor ce arata lumea.Si prin fereastra asta puteam vedea afara .Erau niste pomi si un stalp de telefraf cu un bec asa ca puteam sa vad destul de bine tot ce se intampla afara.Locuiam langa o baza aeriana asa ca girofarul de acolo se invartea si lumina puternic si cand lumina ajungea prin zona cartierului se serpuia printre copaci si stalpi dand impresia unor siluete ciudate ,uneori de temut.
Stateam acolo in pat si sunetele noptii imi invadau camera...Masini care treceau,copii care inca se mai jucau,erau sunete grozave,sunete ale inocentei.Se auzea chiar latratul cainilor din alte cartiere sau cateodata ,tarziu in noapte auzeam scartaitul rotilor adolescentilor care conduceau beti indreptandu-se spre casa.
Iarna era frig in mansarda pentru ca aveam un singur radiator.Puteam sa vad zapada cum se aseza pentre tot cartierul.Parca o mantie de bunatate acoperea totul.Parca era un nou inceput.Era clar ,a doua zi nu mergeam la scoala.
Acum nu mai vad nimic pe fereastra.Pentru ca ce este afara nu mai vreau sa vad.Nimic nu mai merita vazut in lumea de afara.Nu mai aud nimic bun.Cateodata imi doresc sa vopsesc fereastra in negru.Totusi sunt atat de multe sunete cu care m-am obisnuit,sunt deja familiare ,incat fara ele noaptea nu pare completa.Nu se mai termina niciodata.Un om sangereaza...apoi inca unul...Mereu se incepe cu acelasi sunet familiar : impuscaturi si latrat de caini; sunet care la randul sau aduce alt sunet familiar: sirena salvarii, apoi si acesta aduce alte sunete cunoscute : sirena de politie si tot asa...
Nu mai pot sa dorm...ma ridic din pat si ma duc in sufragerie....Acum televizorul a devenit fereastra prin care vad lumea.
Traducere si adaptare dupa "Out the window" de Bobby Gaylor
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
Acum 11 luni
Un comentariu:
imi place foarte mult fragmentul asta; cred ca inocenta se pierde doar aparent, in sufletul nostru ramanem aceeasi copii :) cu toate astea, lucrurile se schimba si noi trebuie sa ne adaptam......evolutia implica si bune, si rele....poate ca e necesara, cine stie...;)
Trimiteți un comentariu